Despre mine

Sunt Dora Cernău, trainer, coach și profesor. Am peste 15 ani de experiență în educație universitară, un doctorat în filologie și o pasiune constantă pentru comunicare și vorbit în public.
Nu îți iau locul în lumina reflectoarelor și nu scriu discursuri în locul tău. În schimb, merg alături de tine, prin gânduri încă neclare, prin ezitări și idei cu potențial, până când ajungi la un mesaj care îți aparține. Un mesaj care este clar, cu sens și rostit cu încredere.

Salut și bine te-am găsit.
Sunt Dora Cernău: trainer, coach și profesor, cu peste 15 ani de experiență în educație universitară și un doctorat în filologie și o pasiune constantă pentru comunicare și vorbit în public.
Am predat literatură, comunicare și metodică, am scris cărți, am vorbit la conferințe și am ghidat sute de profesioniști în a-și exprima ideile cu mai multă claritate, structură și încredere.
În tot acest proces, nu conduc, ci ghidez. Nu impun, ci însoțesc cu blândețe, cu rigoare și cu exerciții care aduc rezultate și schimbare.
Tu ești în lumina reflectoarelor și tu îți scrii discursul. Iar eu merg alături de tine, prin gânduri încă neclare, prin ezitări și idei cu potențial, până când ajungi la un mesaj care îți aparține. E un mesaj clar, cu sens și rostit cu încredere.
Creez contexte de învățare vii, sigure și flexibile. Spații în care poți experimenta, exersa și crește fără presiune, dar cu structură.
„Ghidez prin cuvinte. Cu sens. Cu tine” nu e un slogan. E metoda și esența mea.
Ghidez pentru că vocea ta nu are nevoie doar de instrucțiuni, ci de spațiu.
Prin cuvinte pentru că ele sunt puntea dintre ceea ce gândești și ceea ce dai mai departe.
Cu sens pentru că nu e doar despre a vorbi frumos, ci despre a spune ce contează.
Cu tine pentru că vocea ta nu se construiește din afară, ci se descoperă, împreună, din interior.
Unii mă descriu metaforic ca o hartă bine trasată care nu dictează drumul, dar îl face vizibil.
Alții, ca o călăuză blândă care merge alături: cu răbdare, cu atenție și fără să grăbească pasul.
În fiecare caz, vocea se descoperă pe parcurs. Eu doar țin spațiul și lumina aprinsă cât timp o cauți.
Lucrez cu atenție la ce e deja valoros, nu cu lupa pe ce trebuie „corectat”.
Spațiul sigur este cel care deschide drumul către performanță.
Ghidez prin cuvinte. Cu sens. Cu tine.
Eu, prin ochii celor cu care am lucrat:
-
Daniela Beleș, manager Performanță Mediu și Sustenabilitate, Holcim:
Am avut plăcerea și norocul să particip la acest curs, un curs care pentru mine a fost o sursă de inspirație și motivare. Conținutul cursului este foarte bine gândit astfel încât proporția dintre partea teoretică și cea practică este una potrivită și atrăgătoare. Personal, consider acest curs un MUST DO pentru fiecare persoană, iar în business, pentru fiecare coleg începând cu middle management și mai sus. Trainerul Dora Cernău: outstanding! Inspirațională, creativă și pasionată! MULȚUMIM!
-
Gabriela Jurău, antreprenor
Mi-am dorit mult ca modul în care comunic cu oamenii să fie pe măsura calității produselor pe care le ofer. Cu ajutorul Dorei am învățat cum să îmi controlez vocea, emoțiile, postura, ca să pot vorbi cu claritate și încredere. Iar ceea ce a făcut Dora pentru mine, se vede clar în videoclipurile pe care le postez acum. Înainte să o cunosc îmi era aproape imposibil să apar în fața camerei așa cum o fac acum. Dora a făcut tot procesul mai ușor pentru că mi-a oferit o structură clară și esența a tot ce a studiat ea ca să pot progresa mai rapid.
-
Marieta Murg, antreprenor:
După trei zile intense de training alături de Dora, am învățat aplicat, cu resurse clare și prin exerciții practice, cum să îmi structurez un discurs și cum să îl livrez astfel încât să fie interesant și atractiv pentru publicul meu. Cursul Dorei mi-a servit ulterior în mai multe momente din viața mea: în comunicarea cu clienții și colaboratorii mei, în interviuri televizate, întâlniri online și chiar și în momentele în care în mod normal aș fi simțit că „nu-mi găsesc cuvintele.” Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ești și ce dai mai departe!
-
Are o prezență caldă, calmă și echilibrată.
„Căldura cu care ne-a întâmpinat și felul în care a menținut un echilibru între noi m-au făcut să mă simt în siguranță.”
-
„Este prezentă, atentă și deschisă – dar fără să domine.”
-
„Dora creează o atmosferă relaxată, dar profundă.”
-
Știe să explice clar și aplicat.
„Tot ce am învățat a fost aplicabil imediat. Nimic inutil, nimic teoretic fără rost.”
-
„Am apreciat claritatea explicațiilor și faptul că exercițiile au fost exact cât trebuie.”
-
„Dora a făcut cursul să pară o joacă. Nici n-am simțit cum a trecut timpul.”
-
„Totul a fost firesc, dar cu structură și sens. Ne-am simțit în largul nostru.”
-
Stăpânește perfect dinamica de grup
„A știut să țină grupul conectat. Nu a fost nicio clipă de plictiseală sau haos.”
-
„Îmi place atitudinea ei, faptul că e autentică, calmă, dar fermă. O prezență care nu se impune, ci ghidează.”
-
„Chiar și cei mai retrași dintre noi au avut loc să se exprime.”
-
„Inspiră prin atitudine personală.”

Eveniment „Echilibru în haos”, Incubatorul de Afaceri, Oradea

Conferința WinHER
Ai întrebări? Scrie-mi mai jos:
Dând click pe butonul de mai jos te invit să descoperi modalitățile prin care putem pune bazele unei colaborări împlinitoare: